„Îl păstrez pe Kapetanos!”**

Redactor:
Vasile Parvan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fără golurile lui Kapetanos, Steaua ar fi fost pe locul 13

Kapetanos joacă parcă rolul lui Bruce Willis la Steaua, salvându-și toți colegii. Așa s-a întâmplat și etapa trecută, la Ploiești, acolo unde golul său marcat în minutele de prelungire a adus trei puncte importante ca aerul pentru Steaua.

Interesant e momentul ales de grec pentru a marca. Din cele nouă  goluri înscrise pentru roș-albaștrii, șapte din ele au fost reușite în finalul jocului, unele chiar în minutele de prelungire, când arbitrul întâlnirii se pregătea să fluiere finalul meciului. În ritmul acesta, atacantul grec, despre care până de curând Gigi Becali spunea că face figurație pe teren, a reușit să adune nu mai puțin de 15 puncte pentru Steaua, numai datorită golurilor sale! Unde ar fi fost echipa lui Lăcătuș dacă nu îl avea pe lunganul elen? Pe un rușinos loc 13, având doar 35 de puncte, cu unul mai mult decât Pandurii și cu unul mai puțin decât Oțelul. Realizând parcă faptul că grecul nu e de aruncat, Gigi Becali a declarat ieri că va prelungi contractul fotbalistului grec. „Pe Kapetanos îl păstrăm. Cred că va rămâne, după tot ce a făcut aici”, a spus finanțatorul.
 
„Semedo e circ, nu v-am spus?”
 
Atacantul stelist a venit gratis în această vară și de aceea salariul său nu este unul tocmai mic. Se vorbește că el ar primi 200.000 de euro. La finalul campionatului îi expiră contractul, dar, după cum decurg lucrurile, se pare că acesta va fi prelungit pe încă doi ani, Kapetanos nedorind o mărire de salariu, decât păstrarea celui actual.
 Dacă pe grec Gigi Becali a început să-l iubească, la fel ca pe Toja, care evoluează bine în acest retur, nu același lucru se poate spune despre alți doi străini utilizați constant de Lăcătuș. „Tiago avea o clauză, dar nu o vom plăti. Cu Semedo v-am spus că e circ. O să vedem ce o să facem și cu el”, a spus ieri finanțatorul.
 
15 puncte a adus Kapetanos Stelei în acest campionat datorită golurilor decisive pe care le-a marcat
 
 
 
 
 
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×